Exista un farmec aparte pe care il are alergarea prin paduri de pin si plop, chiar si cand cerul este inchis si picaturile de ploaie iti cad pe fata si chiar si atunci cand varfurile inzapezite ale copacilor te anunta ca e un frig de crapa pietrele si ca e cazul sa iti pui pe tine tot felul de straturi suprapuse de haine ca sa iesi la alergat.
Multi dintre cei care alearga astazi au inceput cu ture obisnuite in oras, in jurul blocului cel mai probabil, de unde au evoluat catre piste de alergare din parcuri, pentru a ajunge in cele din urma la provocarea reprezentata de alergatul prin paduri.
Pana la urma, nici macar nu este vorba despre viteza sau despre distanta, ci este vorba despre constanta si despre a te asculta pe tine insuti, ceva de care vietile agitate pe care le traim nu prea ne mai lasa astazi sa ne bucuram. Cand incepi sa alergi, obiectivele se schimba si cresc, fiecare saptamana pare diferita si chiar tu pari o altfel de persoana.
Cu timpul vei ajunge chiar sa nu mai privesti alergarea ca pe un antrenament in sine, ci ca pe un timp pe care ti-l acorzi tie insuti.
Alergarea te poate indemna sa meditezi si in mod sigur este una dintre cele mai bune solutii de a-ti proteja nu doar sanatatea fizica, ci si pe cea mentala.
Subiectele la care poti medita in timp ce alergi sunt incredibil de variate, insa in mod cert la final vei ramane intotdeauna cu sentimentul ca acea alergare a fost exact ce aveai nevoie pentru a te concentra. In plus, te vei simti incredibil de satisfacut.
Iata mai jos 8 lucruri utile pe care le inveti atunci cand alergi in padure.
Sumar:
1. Este pur si simplu natural
Unul dintre cele mai puternice sentimente atunci cand alergi in padure este ca faci ceva complet natural. Oamenii au evoluat, transformandu-se in alergatori, acesta fiind unul dintre modurile prin care a supravietuit specia noastra.
Exista si astazi in toata lumea triburi care practica arta vanatorii cu perseverenta, care presupune haituirea unui animal pana cand acesta moare de epuizare. Fara arme, fara echipamente moderne… doar un trib care alearga impreuna ca o singura unitate.
2. Mai putin inseamna mai mult
Una dintre cele mai grele lectii pe care le vei invata destul de repede ca alergator este ca mai putin inseamna mai mult. Fara exceptie! La inceput va fi greu sa te abtii sa nu faci prea mult prea repde. Insa trebuie sa incepi cu mai putin si sa te indrepti treptat catre o baza solida de la care sa iti construiesti forta. In ceea ce priveste echipamentul, daca nu te poti decide ce sa porti, ai grija macar sa nu te traga in jos.
3. Esti foarte mic
Alergarea pe poteca (sau trail running) pune lucrurile intr-o alta perspectiva. Cand alergi curse lungi, de peste 40 de km, incepi sa ai senzatia ca esti si ca poti mult mai mult decat ceea ce esti si poti de fapt.
Oamenii au in general aceasta tendinta de a se percepe ca fiind mai importanti decat sunt cu adevarat. Daca te regasesti in aceasta mentalitate, iesi la o tura de alergare in padure sau in munti sau chiar in desert, daca ai ocazia, si vei intelege exact cat de mic esti tu si problemele tale raportat la imensitatea lumii.
4. Exista inca frumusete
Cand viata si oamenii te pun la pamant, alergarea de trail te poate ridica intotdeauna de jos. Poate ca ai momente cand crezi ca lumea e un loc groaznic, ca oamenii s-au schimbat si ca sunt extrem de rai, mai ales in lumina evenimentelor recente.
Ei bine, trebuie sa stii ca in lume exista inca extrem de multa frumusete si chiar minuni. Nu trebuie decat sa iti iei o pereche de pantofi de alergare si sa iesi la o tura in natura: vei vedea cum arata lumea de fapt!
5. Corpul tau e capabil de orice
Corpul uman este uimitor si poate suporta mult mai mult decat credem noi. Poate ca ai auzit recent ca exista cativa alergatori profesionisti care incearca sa darame bariera maratonului de doua ore.
Ceea ce inseamna nu numai ca vor trebui sa alerge peste 40 de km, dar si ca trebuie sa faca asta intr-un timp anume. Nu-ti spune niciodata ca nu poti face ceva. Oricat ar fi de greu, corpul tau va gasi o cale sa te ajute sa faci ce iti propui.
6. Minimalizarea este distractiva
Cand incepi sa alergi, ti se pare ca totul este despre viteza si uneori despre rezistenta… Cand incepi sa alergi pe distante lungi, insa, iti dai seama ca e mai important sa poti merge a doua zi.
Orice iti permite sa alergi toata ziua (si uneori toata noaptea) simtindu-te, totusi, confortabil, este ceea ce trebuie sa folosesti! In loc sa cauti cele mai noi si performante sosete si sa iti pui cei mai noi pantofi de alergare, uneori poti alerga chiar si in “acea” pereche de sandale de alergare care nu te-a tradat niciodata!
Exista oameni care parcurg desculti distante incredibile. Nu ai nevoie decat de ceea ce te face sa ajungi la linia de sosire fericit. Nu lasa marketingul de produs sa iti spuna cum trebuie sa alergi.
7. Tu esti cea mai buna varianta a ta
Unul dintre cele mai importante lucruri legate de alergare este reprezentat de beneficiile pe care le are pentru creier, nu doar pentru corp. Cand iesi sa alergi te vei simti intotdeauna bine, iar ziua urmatoare va fi in mod cert mult mai buna decat ar fi fost daca nu alergai.
Alergatul si antrenamentul permit substantelor chimice responsabile pentru starea de bine sa se elibereze la nivelul creierului si sa-ti ofere incredere. Daca te simti ingrijorat cu privire la locul in care te afli in viata, iesi la o tura de alergare in padure: te vei simti mai bine in pielea ta!
8. Nu trebuie sa cresti
Probabil cel mai bun aspect al trail running-ului este ca pare o joaca. Alergi in jurul padurii, te julesti in genunchi, sari peste pietre, te invarti in jurul copacilor… e cea mai tare senzatie! Cand alergi pe poteci, intelegi ce inseamna sa fii copil si sa te joci din nou afara. Nu exista un remediu mai bun pentru o zi grea decat sentimentul unei libertati coplesitoare la fiecare pas.
Sursa: https://blog.tentree.com/8-meaningful-things-you-learn-while-running-in-the-forest/