Articulații sănătoase – 6 sfaturi practice pentru a-ți proteja articulațiile

Cât de multă atenție acorzi sănătății articulațiilor tale? Corpul nostru este templul nostru, de aceea este necesar să avem mare grijă de fiecare părticică a acestuia. Iar când vine vorba de articulații, nu sunt mulți cei care cunosc cât de important este să evităm, pe cât posibil, obiceiuri sau acțiuni care dăunează sănătății acestora.

Problemele articulare sunt din ce în ce mai frecvente, în special în rândul persoanelor de vârsta a treia. Motivele pentru care apar? Pe lângă anumiți factori, pe care nu îi putem controla, cauzele care duc la apariția artritei sau artrozei sunt strâns legate de obiceiuri și de stilul de viață. Din acest motiv, venim în ajutorul tău cu câteva sfaturi practice, care să te ajute să îți menții articulațiile sănătoase și să previi apariția afecțiunilor articulare.

De ce este important să îți menții articulațiile sănătoase?

Imaginează-ți cum ar fi să simți dureri intense la fiecare mișcare pe care o faci. Să simți dureri la nivelul genunchilor în momentul în care urci sau cobori scările, să simți dureri în zona soldurilor atunci când stai în picioare sau să îți fie greu să îți folosești mâinile din cauza disconfortului intens pe care îl simți la nivelul încheieturilor. Așa se manifestă afecțiunile articulare precum gonartroza, coxartroza, artrita sau poliartrita reumatoidă.

O presiune foarte mare pe articulații duce la deteriorarea acestora. Leziunile articulare sunt, și ele, un motiv pentru care se pot declanșa aceste afecțiuni. Articulațiile sunt foarte fragile, iar fără puțină grijă, vom ajunge să ne confruntăm cu boli articulare deloc plăcute, care vor ajunge să îngreuneze activitățile de zi cu zi.

Sfaturi practice pentru articulații sănătoase

Ai grijă la kilogramele în plus

Kilogramele în plus pun foarte multă presiune pe articulațiile tale. Genunchii, gleznele, soldurile și spatele sunt zonele cele mai afectate de presiunea greutății excesive, devenind mult mai fragile și mai predispuse la declanșarea afecțiunilor articulare. Astfel, vei observa că ai dureri de genunchi și, în special, de spate. Încearcă să găsești o modalitatea ideală de a pierde excesul de kilograme. În acest fel vei scăpa de dureri, iar riscul de declanșare a unei afecțiuni articulare scade considerabil.

Activitatea fizică este importantă

Stilul de viață sedentar nu este deloc benefic pentru articulațiile tale. Fără mișcare regulată, articulațiile vor deveni tot mai rigide, iar mobilitatea va avea de suferit. Nu este nevoie să faci serii de exerciții intense, plimbările și exercițiile ușoare sunt suficiente, dacă sunt practicate cu regularitate.

Calciu, vitamina D

Calciul îți menține oasele și articulațiile sănătoase, știm acest lucru încă din primii ani de viață. Vitamina D, cunoscută și sub numele de „vitamina soarelui” este necesară în procesul de absorbție a calciului. Deci petrece mult timp la soare și consumă multe lactate pentru oase și articulații puternice.

Colagen

Colagenul este cea mai abundentă proteină din organism. Aceasta se regăsește la nivelul pielii, oaselor, tendoanelor sau la nivelul articulațiilor. Dintre toate tipurile de colagen, atenția ta trebuie să se îndrepte către colagenul de tip 2. Acesta se regăsește la nivelul cartilajului articular și menține zona lubrifiată, prevenind, astfel, apariția afecțiunilor articulare. Pentru a-ți menține articulațiile sănătoase, îți recomand să iei în considerare administrarea unui supliment cu colagen pentru articulații.

Alimentație

Alimentația sănătoasă și echilibrată este foarte importantă pentru sănătatea articulațiilor. Pe lângă faptul că un stil de viață sănătos te ajută să menții greutatea ideală, alimentele sunt sursele principale de nutrienți esențiali pentru sănătate. Lactate pentru calciu, pește pentru omega 3 sau alimentele precum roșiile sau nucile, cu efect antiinflamator, mențin sănătatea oaselor și a articulaților.

Consult periodic

Orice durere oricât de mică nu trebuie trecută cu vederea. Principalul motiv pentru care mulți dintre cei care suferă de boli articulare ajung la intervenție chirurgicală este ignoranța cu care au tratat primele semne ale problemelor articulare. Adresează-te unui medic dacă simți dureri sau disconfort. De asemenea, dacă ai suferit orice fel de leziune la nivelul articulațiilor, consultă imediat un medic. Leziunile netratate se pot agrava cu ușurință.

Surse:

https://www.verywellhealth.com/ways-to-keep-your-joints-healthy-189256
https://www.keckmedicine.org/how-to-maintain-joint-health-and-prevent-arthritis/

Multumim pentru vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole recomandate