Este ardeiul iute un aliat in dietele pentru slabit?
Daca fiecare asa-zis “truc pentru slabit” ar functiona asa cum ni se promite in numeroase publicatii ce se refera la silueta si sanatate, nimeni nu ar mai avea probleme cu greutatea. Si, mai rau, daca ne-am decide sa le urmam pe toate fara a consulta un medic in prealabil, probabil ne-am supune sanatatea unor riscuri majore. Insa dintre toate aceste trucuri, unul este foarte popular, si anume consumul de ardei iute.
Ne ajuta ardeiul iute sa slabim? Este indicat sa il consumam in acest scop?
Asocierea dintre silueta si ardeiul iute se datoreaza continutului de capsaicina al acestuia, o substanta care accelereaza arderea grasimilor si care este responsabila de gustul iute al legumei. Pe de o parte, consumul de ardei iute stimuleaza metabolismul, iar pe de alta parte, acesta suprima apetitul, instaland senzatia de satietate mai repede decat in cazul altor alimente.
Totodata, se pare ca ardeiul iute diminueaza si pofta de alimente grase, sarate sau dulci, tinandu-ne departe de gustarile nesanatoase.
Iar beneficiile consumului de ardei iute nu se opresc aici: acesta scade riscul de cancer la plamani, pancreas sau prostata, regleaza tensiunea arteriala si protejeaza sanatatea arterelor, diminuand astfel riscul de boli cardiovasculare; de asemenea, ne ajuta sa scapam mai usor de simptomele racelii sau ale gripei, reduce riscul de osteoartrita sau artrita reumatoida.
Nu trebuie sa uitam nici de continutul mare de vitamina A, B3, C, E, potasiu, magneziu, fier sau mangan al ardeiului iute, toate esentiale pentru sanatate. Dar lasand la o parte proprietatile medicinale ale acestui aliment, este indicat sa-l folosim pentru a ne usura eforturile de a slabi?
Ardeiul iute ne ajuta sa slabim, dar…
… este nevoie de cantitati foarte mari de ardei iute pentru ca efectul capsaicinei asupra siluetei sa se faca simtit. Iar consumul in exces aduce cu sine arsuri si riscuri majore la adresa sanatatii, in special pentru persoanele care sufera de diverse afectiuni la nivelul stomacului.
Cu alte cuvinte, putem consuma un ardei iute micut la masa, dar sa nu exageram in speranta ca vom da jos kilogramele in plus peste noapte, fara o dieta corespunzatoare si fara miscare zi de zi.