Poate că în pandemie ți-ai făcut bunul obicei de a face sport și ai vrea să-l continui acum, că te-ai întors iar la birou. Cum faci asta, dacă nu eșți genul să mergi la sală și nici prea mult timp nu-ți rămâne să ieși la sport în aer liber, în orele de dinainte sau de după program?
O variantă ar fi, dacă locuieșți nu foarte departe de birou, bicicleta. Renunți astfel la mașină, metrou sau autobuz. Economiseșți și bani și investeșți în sănătatea ta.
Pe lângă faptul că îți lucrează toți mușchii, bicicleta constituie un mijloc de transport excelent, oferindu-ți avantaje 2 în 1.
Women’s Health a adunat câteva dintre beneficiile acestei activități, care are avantajul că te ajută să faci și economie în vreme de criză, așa cum sunt timpurile pe care încă le traversăm.
Iată doar câteva dintre beneficiile unui astfel de tip de mișcare:
Arde calorii Știai că o femeie de 61 de kilograme care pedalează cu 19 – 22 de kilometri pe oră arde 488 de calorii la fiecare 60 de minute? Asta înseamnă mai mult decât în cazul multora dintre activitățile de la sală.
Nu doar sănătos, ci și util Dacă locuieșți la o distanță mai mică de 8 kilometri de locul de muncă, probabil știi că nu-ți ia mai mult de 20 de minute să ajungi acolo pe două roți. Dacă procedezi astfel măcar de două ori pe săptămână, vei arde mai bine de 3.000 de calorii, ceea ce înseamnă aproape jumătate de kilogram de grăsime pe lună.
Îți tonifică întregul trup Se știe că picioarele cicliștilor sunt lungi și tonifiate. Însă bicicleta ajută și restul trupului să arate bine, îmbunătățind echilibrul, postura și proporțiile.
Mai multă energie Dacă te simți secătuit, fără vlagă, o plimbare pe bicicletă îți va mări energia cu 20% și scădea senzația de oboseală cu 65%, după cum a arătat un studiu publicat în jurnalul Psychotherapy and Psychosomatics.
Iar explicația este aceea că ciclismul face ca creierul să secrete neurotransmițătorul numit dopamină, aflat în strânsă legătură cu energia.
Nici măcar nu e nevoie să pedalezi din greu, cu viteză mare, pentru a obține efectul scontat: în cadrul studiului, voluntarii au pedalat cu viteză mică spre medie și nu pe un plan înclinat, timp de trei ori pe săptămână.
Articulațiile au numai de câștigat Mersul cu bicicletă îți pune la treabă genunchii, gleznele și coloana vertebrală mai mult decât o plimbare sau joggingul. Reglează-ți bicicleta în așa fel încât poziția ta să fie cea optimă, pentru a beneficia la maximum de efectele acestei excelente activități cardio.
Fiecare mușchi simte Caută o pantă pe care să o urci și repetă această activitate cu viteză mai mare, de două sau trei ori, având grijă să pedalezi stand în picioare în jumătate din timp. În acest fel și tricepsii și inima au de câștigat.
Îți protejează inima Bolile de inimă sunt printre cele mai comune cauze ale mortalității, iar presiunea arterială mare și colesterolul rău sunt principalii factori de risc.
În cadrul unui studiu recent, 32 de femei au pedalat la intensitate moderată sau mare de trei ori pe săptămână pentru cel puțin jumătate de oră. După un an, își coborâseră presiunea arterială și colesterolul rău, îmbunătățindu-și considerabil forma fizică și scăzându-și riscul de boli de inimă.
Încearcă să găsești un drum unde să poți pedala fără încetare, nederanjat, timp de măcar 30 de minute, pentru cele mai bune rezultate.
Pedalează sau stai în picioare la birou
Iar dacă, din cine știe ce motive, nu poți merge cu bicicleta la serviciu, poate îți convingi angajatorul să investească în niște birouri la care se pedalează ori la care se lucrează în picioare, așa-zisele standing desk.
Iar dacă în continuare lucrezi de acasă, îți poți comanda chiar tu un astfel de birou, cu înălțime ajustabilă. Deși un astfel de birou poate părea o idee de-a dreptul bizară, lucrurile nu stau deloc așa în realitate. Numeroase studii au arătat că șezutul prelungit pe scaunul de birou ne afectează sănătatea, cauzând afecțiuni cardiace.
Conform acestor studii, persoanele care stau jos prea mult timp trăiesc cu doi ani mai puțin decât cele active. Mișcarea în timpul liber nu anulează efectele negative ale statului pe scaunul de birou în exces.
Biroul, în sine, e în contradicție cu instictul corpului uman: de a se află în mișcare. Mișcarea este imperios necesară pentru sănătatea coloanei vertebrale, îmbunătățind circulația și reducând oboseala. Alegerea birourilor înalte este o provocare pentru că suntem obișnuiți cu rutina de a stă pe scaun la birou și este dificil să ne închipuim că putem da mai mult randament la lucru stând în picioare. Dar lucrurile chiar așa stau.
În plus, birourile “hibrid” (ajustabile) oferă posibilitatea de a alterna între a sta așezat sau în picioare, reprezentând o soluție de mijloc și, implicit, mai comodă. Dar iată ce alte beneficii mai au acestea:
- Creșterea performanței la lucru. Studiile arată că personale care stau în picioare la birou sunt mai concentrate asupra sarcinilor de lucru și sunt mai puțin tentate de multitasking (ceea ce scade productivitatea muncii). Mai mult, statul în picioare contribuie la creșterea nivelului de energie și chiar de creativitate. Toate acestea conduc la creșterea productivității la locul de muncă.
- Îmbunătățirea stării de spirit. Persoanele care stau jos mult timp se confruntă mai frecvent cu stări de oboseală, stres, dureri de cap, în timp ce cele care stau în picioare la birou sunt mai energice și fericite.
Conform studiilor, persoanele care au stat în picioare la birou au remarcat reducerea stresului după două săptămâni. Iar angajații fericiți au și rezultate mai bune în desfășurarea activităților cotidiene la locul de muncă.
- Scăderea în greutate. Este cunoscut faptul că persoanele sedentare se confruntă și cu probleme de greutate. Conform studiilor, angajații care stau în picioare ard de trei ori mai multe calorii decât cei care stau pe scaun. Astfel, persoanele care stau în picioare două ore pe zi pot arde 340 calorii în plus.
În consecință, pe lângă efectele de creștere a calității muncii și îmbunătățirea stării de spirit, ne va fi mai ușor și să ne menținem greutatea dorită, contribuind astfel la îmbunătățirea sănătății.
Cât despre locurile de muncă unde ai posibililtatea de a munci astfel, ele există (chiar dacă nu în număr foarte mare) mai ales în sistemul privat, în multinaționale, pentru că și companiile de la noi au preluat acest exemplu ”din afară”.