Obiceiuri proaste in sala de antrenament
Sala de antrenament este locul in care ne descarcam de stres, de tensiune, de ganduri negre, in care ne indeplinim, prin munca si perseverenta, un vis, locul in care… facem cu adevarat ceva pentru noi. Insa aceasta experienta este de multe ori ruinata de cei din jur, ale caror obiceiuri proaste ne determina sa nu mai pasim in sala cu atat de multa placere, ci cu gandul de a scapa cat mai repede din acel loc.
Atunci cand vorbim despre obiceiuri proaste la sala, nu putem sa nu amintim vorbitul tare la telefon, abandonarea lucrurilor personale cum ar fi prosopul sau tricoul pe diverse aparate, privitul excesiv sau chiar incercarile de flirt ale celor mai… „extrovertiti”. Insa, pe langa aceste gesturi devenite deja rutina, ar mai fi cateva lucruri mici, dar teribil de deranjante.
Obiceiuri proaste care ne strica antrenamentul
– Sala – studio foto pentru Facebook: nu putini sunt cei care isi etaleaza performanta la sala pe Facebook, ceea ce nu-i un lucru neaparat rau, doar atunci cand sedinta lor foto afecteaza antrenamentul celor din jur. E usor deranjant ca un coleg de sala sa se pozele in fata aparatului pe care tu lucrezi din greu, cu parul ravasit si tricoul ud, si apoi sa apari in fundalul imaginii pe o retea de socializare. Iar daca vrei sa eviti acest lucru, nu-ti ramane decat sa-ti intrerupi exercitiul si sa astepti ca sesiunea foto sa ia sfarsit.
– Aparatele – loc de sueta: unele persoane nu vin la sala pentru a se antrena, ci pentru a socializa, iar in lipsa unui fotoliu confortabil, se multumesc si cu un aparat pe care se sprijina cu bratele incrucisate sau se tolanesc pentru a purta o discutie interminabila la telefon sau cu un partener de sala. Ceea ce uita este ca mai sunt cativa oameni in jur care-si doresc sa foloseasca acel aparat asa cum este el menit sa fie folosit – pentru efort, nu pentru relaxare.
– Ganterele aruncate din pod: unul dintre motivele principale pentru care mergem la sala este sa ne eliberam mintea si sa gasim acea pace interioara, chiar si pret de cateva zeci de minute. Insa atunci cand un coleg de sala termina o serie de exercitii si tranteste ganterele pe podea, tot echilibrul tau mental s-a dus pe apa sambetei. Ca sa nu mai zic ca e posibil sa fii pe banda, spre exemplu, iar o astfel de sperietura sa te pune in pericolul de a te accidenta.
– Afisajul elecronic de la banda pe care exersezi, obiect de fascinatie pentru cel de alaturi: mi s-a intamplat de cateva ori ca, in ciuda numarului relativ mare de aparate de acelasi tip libere in sala, o persoana sa se aseze fix la aparatul de langa mine. Ceea ce nu e foarte deranjant, dar cand isi fixeaza ochii pe afisajul tau elecronic, nu prea te ai poti concetra la ceea ce faci si incepi sa te simti prost daca cifrele afisate nu sunt (inca!) admirabile.
– Aparatele/ ganterele ude sau neasezate la locul lor: e perfect normal sa transpiri la sala, dar la fel de normal este sa te gandesti si la cei care urmeaza sa foloseasca diverse aparate dupa tine si sa folosesti un servetel pentru a le sterge. Desigur, acest lucru nu garanteaza curatenia unui obiect (de fapt, ganterele sunt dintre cele mai pline de bacterii obiecte), dar macar fac antrenamentul confortabil.
Tot din lista de obiceiuri proase fac parte si lipsa gestului minim de a aseza obiectele folosite la locul lor sau de a lasa aparatele setate pe greutatea cu care lucrezi tu, nu asa cum le-ai gasit.
Pe tine ce alte obiceiuri proaste de prin sala te deranjeaza?
– cei care confunda sala de forta cu strandul municipal, dezbracandu-se dupa cateva serii si se simt pompati
– cei care nu folosesc intr-un mod generos sapunul sau gelul de dus, iar in momentul in care ai nevoie de oxigen dupa un superset, primesti altceva…
– cei care nu pun discurile la loc
-apropo de ultimul pct.;la sala unde ma antrenez in Germania exista sticle cu dezinfectant si prosoape de hartie din loc pe marginea salii,si ”culmea” e ca ele chiar sunt folosite de toti cei care termina lucrul pe un aparat…
Esti o persoana norocoasa. Si salile din tara noastra ar trebui sa implementeaze acest lucru, nu este atat de costisitor pe cat pare…