Suc de portocale – alegerea perfecta de Sarbatori
Iarna sau vara, un pahar de suc de portocale reprezinta poate cea mai inspirata alegere pentru a ne racori si a puncta la capitolul “sanatate”. Dincolo de energia si cantitatea importanta de vitamine si minerale pe care ni le ofera, un pahar de suc de portocale ne apara de accidentul vascular cerebral si ne ajuta sa contracaram efectele unei diete bogate in grasimi si carbohidrati.
Aviz celor care nu pot rezista in fata platourilor cu sarmale, carnati, friptura, prajituri! 😉
Un pahar de suc de portocale… te pune pe picioare!
Sa vedem, asadar, cum ne poate ajuta un pahar de suc de portocale natural consumat in fiecare zi:
– Un pahar de suc de portocale pe zi reduce riscul de accident vascular cerebral, secretul fiind continutul foarte mare de flavonoide. Conform unui studiu realizat pe 70.000 femei de catre cercetatorii de la Norwich Medical School, consumul mare de flavonoide este asociat cu un risc mai mic de accident ischemic, principala sursa de flavonoide in cazul subiectilor fiind sucul de portocale si de grepfrut.
Flavonoidele reprezinta compusi chimici ai fructelor si legumelor, cu puternice proprietati anticancerigene, antiinflamatoare si antioxidante.
– Consumul de suc de portocale diminueaza raspunsul inflamator cauzat de consumul alimentelor bogate in grasimi sau carbohidrati. Astfel, acesta contribuie semnificativ la reducerea riscului de ateroscleroza si diabet, in ciuda faptului ca sucul de portocale contine, fata de apa, o cantitate importanta de zaharuri naturale.
Atentie: alege sucul de portocale cu pulpa, cu pana la 10 ori mai multa vitamina C decat cel fara pulpa!
O intrebare frecventa este daca sucul de portocale natural ingrasa. Un pahar de suc de portocale natural contine aproximativ 100 calorii, insa daca iti doresti sa reduci numarul de calorii consumat zilnic, “taie”din desert sau alte gustari nesanatoase, nu te abtine de la un pahar de suc de portocale!
– Un pahar de suc de portocale zilnic contribuie la prevenirea formarii pietrelor la rinichi. Pietrele la rinichi se formeaza atunci cand concentratia de minerale si de chimicale din urina este prea mare, citratul de potasiu fiind recomandat pentru prevenirea acestei afectiuni.
Sucul de portocale creste nivelul de citrat de potasiu din urina si scade aciditatea acesteia, fiind mai eficient decat limonada in prevenirea litiazei renale.
Suc de portocale – alte beneficii majore
Pe langa beneficiile enumerate mai sus, sucul de portocale contribuie si la ameliorarea problemelor digestive de tipul constipatiei sau al indigestiei, la reglarea tensiunii arteriale si a colesterolului, la detoxifierea organsimului si la indepartarea kilogramelor in plus.
Asadar, ce mai astepti? Stoarce doua portocale proaspete si bucura-te de un pahar de sanatate!